M-am gândit să scriu despre acest subiect pentru începătorii bucătari ai borcaniadelor de toamnă. Când am pus primele mele conserve, am căutat și m-am documentat despre acest subiect, de eram în stare să îmi dau disertația în domeniu. Așadar, am adunat toate informațiile pe care le consider importante și le rezum pentru voi.
Întâi de toate, indiferent dacă borcanele sunt noi sau vechi, trebuie spălate temeinic și clătite în 2-3 ape, astfel încât să nu rămână nicio urmă de detergent. Ca să mă fac înțeleasă, când spun borcane mă refer la borcane cu tot cu capace. Dacă nu sterilizați capacul acesta poate contamina conserva, așa că sterilizarea borcanului a fost făcută inutil. Totodată, verificați borcanele bine, să nu fie crăpate sau ciobite!
După spălare, așezați borcanele și capacele cu gura în jos pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Nu trebuie să ștergeți borcanele, ele se vor usca în cuptor. Este suficient să le scuturați puțin de apă.
Introduceți tava cu borcane în cuptorul RECE! Dacă este cald, borcanele se dilată prea repede și vor crăpa! Borcanele trebuie să se încălzească treptat, în același timp cu cuptorul. Setați cuptorul la 130 de grade pentru aproximativ 15 minute. Când apa de pe borcane începe să se evapore, borcanele sunt sterilizate.
Întredeschideți ușa cuptorului și lăsați borcanele să se răcorească încet, în timp ce își așteaptă rândul să fie umplute.
Spor la borcănit!
[…] sterilizat borcanul, așa cum vă povestisem aici, am pus magiunul fierbinte în borcan și l-am lăsat să se răcească lent în cuptor. La fel de […]
[…] timp, am pus borcanele la sterilizat după metoda de aici. Dacă o consumați repede, nu e cazul să mai sterilizați […]
[…] folosiți imediat și vreți să îl păstrați mai mult timp, folosiți borcane sterilizate, după metoda de aici. Am pus capacul abia după răcirea completă a […]
[…] am spalat roșiile, le-am curățat de cotoare, apoi le-am tăiat în bucăți. Între timp, am pus borcanele la sterilizat, așa cum v-am povestit […]
[…] minute, am eliberat presiunea, am ridicat capacul: zacusca era perfectă! Am umplut două borcane sterilizate după această metodă, am pus capacele și le-am așezat pentru 5 minute cu fundul în sus. Al treilea borcan l-am […]
[…] așezat ardeii în două borcane spălate și sterilizate cum v-am povestit aici. Mi-au rămas câteva fâșii, cât pentru o salată micuță. Dacă nu […]
[…] mutat brânza în borcane sterilizate și am presat bine de tot, cât să nu rămână goluri de aer. Puteți presa cu dosul lingurii, […]
[…] o spatulă, am scos pepenele și l-am pus în borcanul sterilizat (după metoda de aici), iar marinada am fiert-o încă 5 minute, după care am strecurat-o și am […]
[…] turnat sosul de roșii în borcane sterilizate după această metodă, am pus capacele, am verificat să nu curgă și am dat borcanele la […]
[…] trebuie bine spălate și sterilizate, v-am povestit aici cum fac […]
[…] adunat spuma formată pe toată durata fierberii. Între timp, am sterilizat borcanele după cum v-am povestit […]
[…] pus gemul cald în borcanele sterilizate și l-am lăsat să se răcească lent în cuptorul călduț de la sterilizare, apoi le-am […]
[…] fierbere, am lăsat gemul vreo 5 minute să-și tragă sufletul, apoi l-am pus în borcane sterilizate, păstrând ceva și pentru […]
[…] fiert, la foc mediu spre mic. Am adunat spuma formată pe durata fierberii. Între timp, am pus la sterilizat borcanele în cuptor, după metoda pe care v-am povestit-o […]
[…] le-am pus la fiert, iar, între timp, am pregătit pentru sterilizare borcanele, după metoda de aici. Din aceste cantități, mi-au rezultat 3 borcane: 2 de 400 g și unul mai mic, de 300 g. […]
[…] pus borcanele la sterilizat după metoda de […]
[…] pus borcanele la sterilizat în cuptor, după metoda de […]