Etichetă: pambac

APERITIV, MIC DEJUN, REȚETE RAPIDE

WAFFLES CU DOVLECEI

După multe rețete de waffles dulci, zic să vă scriu repejor și o rețetă de waffles “sărate”, cu dovlecei, cașcaval și verdețuri pentru care nu aprindeți nici plita, nici cuptorul. Aceste vafe sunt gustoase, sănătoase, prietenoase în calorii (sub 100 kcal/ bucată) și foarte versatile: merg mâncate la micul dejun cu cremă de brânză, hummus […]

DESERTURI, PATISERIE, PATISERIE DULCE

BROWNIE CU QUARK ȘI CIREȘE

Zilele astea ploioase au cerut insistent să aprind cuptorul. Nu de alta, dar gătitul chiar este o bună terapie. Iar când vine vorba de deserturi, sunt doar eu, ingredientele, cântarul, ustensilele și cuptorul. Parcă toate gândurile își apasă butonul de pauză și îmi găsesc momentul de liniște. Poate sună straniu, dar sunt convinsă că măcar […]

MIC DEJUN, PANIFICAȚIE, PASTE ȘI PANIFICAȚIE

PÂINE SÂRBEASCĂ

De când am dat peste această rețetă, gândul mi-a stat numai la pâinea sârbească. Așadar, am profitat de vremea mohorâtă, am adaptat rețeta și m-am pus pe frământat, iar rezultatul a fost fix ca în visele mele: o pâine superbă, cu coaja crocantă, miez minunat de pufos, aromă bogată de unt și, bonus, se desface […]

APERITIV, FEL PRINCIPAL, MIC DEJUN, PATISERIE, PATISERIE SĂRATĂ, REȚETE RAPIDE

TARTĂ RAPIDĂ CU DOVLECEI (fără crustă)

Piețele sunt pline de dovlecei, iar pentru mine dovleceii au gust de vară! Chiar dacă îi găsim acum tot timpul anului, importați din țări calde, gustul nu se compară! Sunt legume foarte prietenoase cu silueta, bogate în vitamine și nutrienți pe care ar fi păcat să nu le exploatați maxim în sezon. Aici găsiți și […]

MIC DEJUN, PANIFICAȚIE, PASTE ȘI PANIFICAȚIE

BASTONAȘE PUFOASE PENTRU MIC DEJUN

La micul dejun merge pâinea, indiferent de ceea ce punem pe lângă: iaurt, lapte, dulceață, pate, zacuscă, brânză, ouă sau legume. Vă las astăzi o rețetă de bastonașe super pufoase care merg de minune în oricare dintre combinațiile enumerate, preparate, bineînțeles, cu făină Pambac tip 000. Doar imaginați-vă cum ar fi să întingeți un bastonaș […]