PÂINE JAPONEZĂ (cu aluat opărit)

Această pâine este extraordinar de pufoasă, ca un norișor care se topește în gură. Se rupe în pale, exact ca un cozonac reușit și are suficientă structură pentru a scoate felii subțiri pentru sandvișuri delicioase.

Procedura de preparare nu este deloc complicată, însă pentru a obține pufoșenia și textura despre care v-am spus, există două secrete pe care le împărtășesc acum cu voi: făina Pambac tip 000 și o “maia” din aluat opărit, asemănător ca procedură celui de la eclere, pe care japonezii îl numesc tangzhong.

INGREDIENTE tangzhong

  • 60 ml de apă;

  • 60 ml de lapte;

  • 30 g făină Pambac tip 000.

  • INGREDIENTE ALUAT:
  • 1 porție tangzhong;

  • 375 g fâină Pambac tip 000;

  • 120 ml lapte cald;

  • 10 g drojdie uscată;

  • 1 lingură zahăr;

  • 10 g sare;

  • 1 ou;

  • 1 lingură lapte praf;

  • 60 g unt la temperatura camerei.

  • Pentru uns:
  • 1 gălbenuș de ou;

  • 2 linguri de lapte.

Pentru maiaua opărită, am pus apa cu făina pe foc, apoi am adăugat laptele și am amestecat cu un tel pentru 2-3 minute, când capătă o consistență de budincă. Am lăsat deoparte cam 5-10 minute, să se răcească.

Pentru auat, am pus toate ingredientele în cuva mașinii de pâine și am lăsat-o să frământe, conform programului. Aluatul se poate frământa și manual sau la robot, după metodele obișnuite.

Aluatul este foarte fain, se va modela ușor. După frământare, am mutat aluatul într-un bol uns cu ulei și l-am lăsat la dospit cam 90 de minute.

După dospire, am cântărit aluatul, l-am împărțit în 4 bucăți egale și l-am modelat în suluri pe care le-am așezat într-o tavă în care am pulverizat, în prealabil, ulei pentru gătit.

Am lăsat tava cu pâine astfel formată la dospit pentru alte 45 de minute.

Am încins cuptorul la 180 de grade, am uns pâinea cu ou bătut cu lapte și am copt-o pentru 35 de minute.

După coacere, lăsați pâinea să se răcească pe un grătar, aproximativ 20 de minute, înainte de a o gusta!

Pâinea își păstrează prospețimea chiar și 4-5 zile, devenind ușor sfărâmicioasă după ziua 3. Vă recomand să o păstrați în pungă de hârtie sau de plastic, în cutia de pâine.

Poftă bună!

Lasă un răspuns