Trăim vremuri tulburi și nu este nevoie să detaliez prea mult, întrucât pandemia ne-a afectat pe toți, pe unii mai mult, pe alții mai puțin, însă suntem de acord, unanim, că ni s-au schimbat viețile, ni s-au îngreunat umerii de griji, am fost nevoiți să renunțăm la lucrurile care ne făceau plăcere sau pe care le făceam în mod obișnuit.
Principala grijă a mea, precum și a multora dintre voi, sunt convinsă, este să ne protejăm cât mai bine, pe noi și pe cei dragi. Am fost invitată de Buzzstore și Hyllan Pharma să testez 3 produse: PropoGrip Omnimun, Refflor Choco și Apimag. Am acceptat încântată invitația și am testat împreună cu familia.
Campania se apropie de final, așa că mi-am format o părere pe care sunt pregătită să o împart cu voi. Dar să le luăm pe rând:
- PropoGrip Omnimun este un supliment alimentar care conține Vitamina C, propolis, zinc, seleniu și vitamina B2, fiind o alegere excelentă pentru îmbunătățirea imunității și protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Se administrează simplu, câte un plic pe zi, în cure de câte 10 plicuri pe lună și se adresează persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Partea cea mai bună este că se poate administra atât preventiv, cât și în fazele de infecții virale sau bacteriene, având ca beneficii reducerea inflamației căilor respiratorii, precum și o bună refacerea susținută a organismului.
- Refflor Choco este un supliment alimentar destinat copiilor cu vârsta de peste un an, ce conține Vitamina D3 și bacterii prietenoase (Bifidobacterium lactis HN019), încorporate în ciocolată. Copiii nu refuză administrarea, primesc doze mici de energie și suplimentul ajută la buna funcționare a sistemului imunitar, precum și la menținerea echilibrului florei intestinale. Așadar, suplimentul Refflor Choco face mămicile fericite! Se administrează câte o tabletă pe zi.
- Apimag este un supliment alimentar, cu o formulă complexă de Magneziu, Vitamina B6 îmbunătățită cu lăptișor de matcă și Vitamina C. Este de un real folos în combaterea oboselii și a stresului zilnic, crescând nivelul de energie și vitalitate a organismului. Totodată, contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos, crește puterea de concentrare, scade stările de nervozitate, ajută la menținerea (și îmbunătățire) calității părului, unghiilor și pielii. Se administrează câte un pliculeț pe zi, în cure de câte 14 zile. Se adresează persoanelor cu vârsta de peste 6 ani.
Le recomand pe toate, nu am observat niciun fel de reacții adverse, sunt încântată de modalitatea simplă de administrare și de gustul plăcut al acestora.
Bineînțeles, discutați cu medicul sau farmacistul înainte de administrarea oricărui tip de supliment alimentar și alegeți responsabil.
#BuzzProimunitate, #BuzzPropoGripOMNIMUN, #BuzzApiMag, #BuzzRefflorChoco