Se spune că lui Moș Crăciun îi plac biscuiții, așa că mă gândesc să fiți pregătiți și să aveți rețetele perfecte cu care să îl impresionați. Biscuiții de astăzi sunt un răsfăț decadent al papilelor gustative: au fulgi de migdale, bucăți de ciocolată, mini bezele și sunt presărați cu un extratopping de alune tocate și minibezele.

Așadar, cam tot ce puteați visa de la niște biscuiți. Se completează de minune cu un pahar de lapte și le va sta bine pe mesele voastre de sărbătoare, dar și la gustările din zilele mohorâte.
Pentru preparare am folosit făină Grania pentru prăjituri, singura făină cu care nu ai cum să dai greș în prepararea dulciurilor de casă.

Așa cum îmi plac mie rețetele, și aceasta este rapidă, adică în cel mult 20 de minute aveți biscuiții numai buni de gustat. Din ingredientele de mai jos rezultă 10 biscuiți mari.
INGREDIENTE
90 g făină Grania pentru prăjituri;
80 g unt moale;
1 ou;
120 g zahăr brun;
20 g cacao;
1/2 de linguriță pastă de vanilie/1 plic de zahăr vanilat;
1/4 de linguriță praf de copt;
Un praf de sare;
30 g fulgi de migdale/nuci tocate;
30 g chipsuri de ciocolată;
30 g minibezele (marshmallows) plus câteva pentru topping;
10 g alune tocate pentru topping.
Cuptorul se încinge la 180 de grade.
Am mixat untul la temperatura camerei cu zahărul și vanilia până s-a format o pastă cremoasă, apoi am adăugat oul și am mixat încă vreo 2-3 minute.
Am adăugat și făina, cacaua, praful de copt și sarea, după care am mixat scurt, cât să se încorporeze. Am pus în aluat și migdalele, bucățelele de ciocolată și minibezelele, apoi am omogenizat cu o spatulă. Dacă aluatul vi se pare moale, îl puteți pune 5 minute la congelator sau 20 de minute la frigider.
Apoi, cu o lingură pentru înghețată, am format mici grămăjoare și le-am așezat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Nu vor avea forme perfecte, dar zău că acesta e farmecul!
Am dat biscuiții la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 10 minute. Am scos tava cu biscuiți, am presărat alune tocate și câteva bezele, apoi am dat din nou la cuptor pentru aproximativ un minut, până ce bezelele se umflă ușor, dar nu își modifică forma.
După coacere, am lăsat biscuiții să se răcească în tavă cam 2 minute, apoi i-am mutat, cu grijă, pe un grătar pentru prăjituri, până la răcirea completă.

Sunt extraordinari de buni și satisfac cu succes chiar și gustul celor mai pretențioși degustători.
Vă invit să îi testați în bucătăriile voastre (puneți porție dublâ dacă aveți familie numeroasă!) și vă aștept să îmi povestiți impresiile!

Biscuiții se pot păstra până la o săptămână în recipient închis, la temperatura camerei. Dar nu au cum să reziste nemâncați o săptămână, oameni suntem!