BUDINCĂ DE VANILIE CU JELEU DE FRUCTE DE PĂDURE (DESERT DIETETIC)

Dacă vreți să vă bucurați de un desert fără regrete, ușor și răcoritor, vă propun următoarea rețetă:
INGREDIENTE BUDINCĂ DE VANILIE: (4 porții)
– 3 gălbenușuri;
– 500 ml lapte;
– 4 linguri Green Sugar/ zahăr;
– 3 linguri amidon; 
– 1 lingură de unt nesărat;
– esență de vanilie.
Crema se face foarte repede, urmând regulile clasice pentru creme patisserie. Gălbenușurile se bat cu cele 4 linguri de Green Sugar. Se poate folosi zahăr obișnuit sau zahăr brun/brut/de cocos, orice fel doriți, însă valoarea glicemică a preparatului va crește. Așadar, pentru un desert dietetic, vă recomand Green Sugar sau alt îndulcitor natural cu indice glicemic 0, rezistent la fierbere. În amestecul de gălbenușuri și îndulcitor se adaugă amidonul și se omogenizează.
Între timp, laptele se pune la fiert. Când laptele este aproape de punctul de fierbere, se răstoarnă în cratiță crema de gălbenușuri, amestecând energic, de preferință cu un tel. Se amestecă în mod continuu, până când se îngroașă crema, se adaugă esența de vanilie. După ce s-a îngroșat, budinca se ia de pe foc, se adaugă untul și se încorporează, apoi se toarnă fierbinte în forme și se lasă la răcorit.
INGREDIENTE JELEU DE FRUCTE DE PĂDURE:
– 200 g fructe de pădure amestec, proaspete sau congelate;
– 4 linguri de Green Sugar/zahăr;
– 150 ml apă;
– 1 plic de gelatină.
 Fructele de pădure se amestecă cu îndulcitorul și 50 ml apă și se pun la foc, până se obține o dulceață subțire (aproximativ 10 minute), amestecând constant pentru a nu se lipi. Separat, se pregătește gelatina, conform instrucțiunilor de pe plic. Lăsăm dulceața să se răcorească aproximativ 10-15 minute din momentul în care considerăm că este gata, amestecăm cu gelatina și turnăm peste budincă.
Se dă la rece pentru minimum 3 ore.
Poftă bună!

Lasă un răspuns