MINI TARTE CU CREMĂ DE CANNOLI

Dacă v-ar plăcea să mâncați un cannoli, dar nu aveți formele necesare sau răbdarea de a pregăti aluatul, vă propun o variantă rapidă și foarte gustoasă, cu aluat fraged și cremă de ricotta.
INGREDIENTE: (6 bucăți)
  • 200 g aluat fraged; 
  • 250 g de brânză ricotta; 
  • 50 g de îndulcitor/zahăr pudră; 
  • 1 linguriță de extract de vanilie; 
  • 10 g unt; 
  • Fulgi de ciocolată/caramel pentru decor; (opțional) 
După cum vă povesteam aici, am folosit aluat fraged cumpărat, deci am scurtat timpul de pregătire cu mult. 
M-am ocupat întâi de “cojile” tartelor. Am decupat forme de aluat și le-am așezat în tava unsă în prealabil cu unt. Pentru a nu se deforma la copt, am pus în fiecare dintre ele câte o bucățică de hârtie de copt, apoi deasupra am așezat pietricele. (Pentru greutate). Pietricelele le am tocmai de pe Paradise Beach, din apropierea Paleokastritsa, Corfu. Nu e musai să vă duceți până acolo (deși să știți că ar merita!), puteți folosi boabe de fasole sau orez.
Am dat la cuptor, la 180 de grade pentru aproximativ 25 de minute. (până s-au rumenit). Am scos apoi tava și am dat deoparte hârtia de copt cu pietricele.
În poze veți vedea și mini tartele cu vișine pentru că le-am copt în același timp. 
Am lăsat tartele să se răcească și m-am ocupat, între timp, de cremă.
Brânza ricotta am pus-o la scurs peste noapte, vă recomand să faceți asta pentru că excesul de apă din brânză vă poate ruina crema.
Crema se face rapid. Nu trebuie decât să mixați îndulcitorul pudră cu brânza și vanilia, până la omogenizare.

Umpleți tartele, ornați-le (dacă vreți!) și dați la rece până la servire. Eu am folosit bucățele de ciocolată și caramel pentru ornare.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *