MUCENICI MOLDOVENEȘTI



Am mâncat prima dată acest fel de mucenici în urmă cu 12 ani, când m-am mutat în Galați. Îmi amintesc că am cumpărat, împreună cu colegele din camera de cămin, de la o brutărie. Mi s-au părut fazi, fiind obișnuită cu mucenicii mici, muntenești, plini de aromă.

Mai târziu, testând, am înțeles că secretul constă în rețetă și că mucenicii moldovenești pot fi nemaipomenit de buni, dacă sunt făcuți cum trebuie.

Circulă foarte multe rețete de mucenici, așa că aveți de unde alege. A mea este cea mai bună, să știți!

INGREDIENTE:

  1. MUCENICI: (5 bucăți)
  • 300 g făină;
  • 150 ml lapte;
  • 1 ou;
  • 1 plic de zahăr vanilat;
  • 30 g zahăr;
  • 1/2 de linguriță coajă rasă de lămâie;
  • 15 ml ulei;
  • 5 g drojdie uscată;
  • Esență de vanilie;
  • Un praf de sare;
  • 1 ou pentru uns.

  1. SIROP:
  • 100 ml apă;
  • 50 g zahăr;
  • Coajă de portocală. (opțional)

  1. TOPPING:
  • 60 g nucă măcinată;
  • 40 ml miere.



Am pus ingredientele pentru mucenici în mașina de pâine, întâi lichidele, apoi solidele și am lăsat-o pe programul de frământat.



La finalul programului, am luat aluatul din cuva mașinii de pâine și l-am transferat într-un bol uns cu ulei.


L-am lăsat să crească la temperatura camerei pentru aproximativ 75 de minute, până și-a dublat volumul, acoperit cu folie alimentară.



L-am cântărit, am avut 604 g de aluat. Am împărțit aluatul în 5 părți a câte 120 de grame.



Am luat fiecare bucată și am rulat-o în forma unei baghete lunguțe, apoi am format mucenicii, după cum veți vedea în poze. Este una dintre cele mai ușoare metode de a forma mucenicii.



Am transferat mucenicii într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și i-am lăsat să crească încă 25 de minute.


Am uns mucenicii cu ou bătut, amestecat cu puțin lapte rece.

Am dat mucenicii la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 15 minute, până s-au rumenit frumos deasupra.


I-am lăsat să se răcorească pe un grătar de bucătărie.


Am preparat siropul și l-am lăsat să se răcească. Este important ca mucenicii să fie reci, iar siropul călduț (nu fierbinte!) când îi însiropați. Dacă nu vă plac deserturile însiropate, puteți sări acest pas.

Când mucenicii s-au răcit, i-am așezat pe un platou, i-am însiropat și apoi i-am lăsat cam 15 minute să absoarbă.


Am pregătit nuca măcinată și mierea.


Am uns mucenicii cu miere din belșug, apoi am presărat nucă măcinată.


Hai, că n-a fost greu! 🙂

Poftă bună!


Lasă un răspuns