Micuța mea,
Cât încă mă mai lași să îți spun așa și să te strâng tare în brațe, cufundându-mi nasul în pielea și în părul tău care încă miroase a dulce și a copilărie fără griji, lasă-mă să îți povestesc cum a fost anul acesta pentru noi, al patrulea an împreună.
Am impresia că sunt mama ta, a voastră, din totdeauna și că tot ce a existat înainte de voi este undeva departe, parcă trăit de o altă femeie decât cea care sunt astăzi.
Ai trecut de primul an de grădi, cu greutățile impuse de pandemie, și te-am văzut crescând de la zi la zi: ai devenit mai responsabilă, mai curioasă și mai conștiincioasă. Ai întotdeauna multe lucruri de spus, multe explicații de dat, dar și multe întrebări de pus. Ceea ce mă surprinde și mă încântă de fiecare dată este modul tău simplu de a absorbi toate informațiile care ajung la tine, de a ți le însuși și de a le exprima în cele mai uimitoare momente. Cum știi tu lucruri, ca un om mare, despre planete, dinozauri, fenomene meteo și multe alte subiecte grele, care îți plac și îți pun imaginația la contribuție. Ești o fetiță isteață și înțeleaptă!
Uneori uit că te vezi mare și îți dai, zi după zi, micile tale lupte pentru independență: să cobori singură scările, să te urci singură în mașină, să apeși diverse butoane ale electrocasnicelor (cu care nu sunt mereu de acord!), să ții tu mixerul când facem prăjituri (lucru cu care nici perdelele din bucătărie nu sunt de acord!). Te superi pe mine când îți temperez aceste mici ambiții, dar mă ierți repede și sărbătorim împreună victoriile: “Uite, mami, pot să stau într-un picior!”
Nu știam că pot să încapă în mine atâta dragoste, frică și griji pentru voi. Nici anul acesta nu m-a transformat în mama perfectă și știu că nici anii ce vor urma nu o vor face, dar îți promit că mă voi strădui, clipă de clipă, să fiu mama de care aveți nevoie.
De ceva vreme, spui rugaciunea înainte de culcare. Deși nu este meritul meu, ci mai mult al tatălui tău, când îți văd mânuțele mici împreunate la piept și îți aud vocea inocentă, dar hotărâtă, mă emoționez de fiecare dată. Glasul tău deschide raiul și Dumnezeu veghează peste familia noastră!
Ești o soră grozavă, să știi! În ciuda tuturor conflictelor care apar între tine și fratele tău, ai (de cele mai multe ori!) răbdarea să îi explici, să îl protejezi și înțelepciunea de a aplana certurile voastre mărunte. Dragostea dintre voi este unică și nu îmi doresc decât să reușim, toți 4, să o cultivăm pentru ca voi să fiți cei mai buni prieteni, pentru toată viața. Va veni un moment, sper cât mai îndepărtat, în care vă veți avea doar unul pe altul și sper să vă fie suficient.
Nici nu realizez când trece timpul. Îmi e teamă să închid ochii și să mă trezesc cu voi mari. Așadar, Ștrumfilinca mea, adu-mi aminte să te țin în brațe cât încă brațele mele te mai pot cuprinde, să te car în spate, cât spatele meu nu protestează, să îți explic chiar și pentru a suta oară când te poți da cu sania sau când vine Moș Crăciun, cât încă mai crezi în magie, să te las să mi te cuibărești la piept și să las totul deoparte, cât încă pieptul meu îți mai miroase a casă.
Bucățica noastră de fetiță, să crești frumos și să nu te grăbești, să înveți să apreciezi lucrurile simple și viața dincolo de orice limite pe care ți le va impune societatea. Să crezi în tine, ești capabilă să faci orice îți propui!
Uneori, te văd ca o versiune mai mică a mea: vrei rochie ca mine, parfum, chiar și ojă, din când în când. Amuzant, dar cât de enervant poate deveni când folosești chiar și replicile mele (în special cele de care nu sunt mândră!), ai toanele sau reacțiile mele.
Mă uit la pozele cu tine de acum 4 ani și realizez că am uitat cât de mică ai fost: acum vorbim orice, înțelegi chiar și aluziile subtile, ai un limbaj de om mare pe care văd cum ai tendința de a-l îmbunătăți: “e corect așa, mami?” Zâmbesc și sufletul îmi dansează de bucurie! E corect să te las să înveți lucrurile etapă cu etapă, să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci către omul ce vei deveni.
Îmi doresc să ai o viață minunată, pe măsura inimii tale, să ai abilitatea de a-ți alege aventurile și bătăliile și de a ști, întotdeauna, cât ești de iubită!
Știi, mi se întâmplă deseori, să mă simt cuprinsă de invidie, dar și de bucurie, când văd cum faci planuri cu tatăl tău, cum întrebi despre el când te trezești din somn, cum ceri (în cele mai multe seri!) să stea el cu tine până adormi și vă aud chicotind din camera alăturată. Aveți ritualurile voastre, secretele voastre (pe care, sincer îți spun, le aud când “șoptești” răstit la urechea lui) și simt că facem, totuși, o treabă bună ca părinți, în ciuda tuturor încercărilor zilnice la care ne supuneți, și tu, și Prâslea. Sunt momente în care îl iubesc de nu pot să respir tocmai pentru că este tatăl vostru, omul meu bun care este acolo pentru noi, tot timpul.
Încă nu am învățat de la tine să privesc mai mult cerul și mai puțin grijile sau gândurile. Ieri mi-ai dat încă o lecție, la cumpărături, când îmi spuneai “uite, mama, baloane cu aer cald!”, iar eu nu înțelegeam ce vrei să spui, fiind preocupată să dezinfectez un coș de cumpărături. Erau fix deasupra noastră, pe post de decorațiuni pe plafonul hipermarket-ului, trebuia doar să ridic ochii!
La mulți ani, zânița noastră, aștept cu nerăbdare noile noastre aventuri în anul ce va urma, să îți fie bine, să cuprinzi lumea întreagă în ochii tăi senini și zâmbetul să nu îți părăsească chipul!
Te iubesc!
Cu dragoste,
Mama
