Dacă sunteți din județul Galați, cu siguranță cunoașteți biscuiții pe care îi primesc cei mici de la grădiniță: nimănui nu îi plac cu adevărat, dar nici să îi aruncăm nu ne vine pentru că, știți deja, noi nu aruncăm mâncare! Așadar, pe lângă punguțele pe care le împărțim și altora cu generozitate, tot ne rămân suficienți cât să mă provoace să găsesc noi și noi metode de a-i consuma. Cele mai folosite sunt, de departe, în blat pentru cheesecake mixați fie cu unt (în varianta clasică), fie cu gem, cremă de ciocolată sau unt de arahide (pentru un aport caloric ceva mai redus), salam de biscuiți ori puși în terciuri sau iaurt.
Dar zilele trecute mi-a venit ideea, de la o rețetă mai veche: de ce să nu fac o compoziție asemănătoare salamului de biscuiți, dar sub formă de bomboane? Mai atractive pentru copii, porționate și aspectuoase.
Așadar, zis și făcut!
![](https://i0.wp.com/zicemami.ro/wp-content/uploads/2023/04/0FE912F8-EAEB-4062-9054-4904D5311B42.jpeg?resize=750%2C1000&ssl=1)
INGREDIENTE
- ALUAT
150 g biscuiți;
50 g unt;
100 ml lapte;
1-2 linguri de Dulcișor de la Sweeteria sau după gust;
1 lingură de cacao;
1 lingură de unt de arahide;
1 lingură cremă de ciocolată fără zahăr;
Arome de vanilie și rom, după gust;
Bucăți de ciocolată albă.
- Decor:
Bomboane de zahăr, alune marunțite, fulgi de ciocolată, etc.
Am pus laptele la înfierbântat împreună cu untul, îndulcitorul și cacaua. În bolul robotului de bucatarie am mixat biscuiții cu unt de arahide, cremă de ciocolată și arome.
Am pus compoziția de lapte fierbinte peste biscuiții mărunțiți, am amestecat și apoi am adăugat și 1 lingură de bucăți de ciocolată albă.
Dacă este prea moale compoziția și nu o puteți modela, dați-o la rece vreo 30 minute și apoi formați biluțele. Daca e prea tare, deși nu prea ar avea cum, adăugați 1-3 linguri de lapte, după nevoie.
Am format biluțe potrivite și le-am tăvălit în ingredientele pregătite pentru decor. Gata!
Le-am dat la rece vreo 15 minute, apoi au dispărut. Cred că asta spune tot.
Poftă bună!
![](https://i0.wp.com/zicemami.ro/wp-content/uploads/2023/04/87010A60-7557-4925-A7C6-5224CB460961.jpeg?resize=750%2C1000&ssl=1)
Draga autor al acestui blog, trebuie sa recunosc ca am ras cu lacrimi citind articolul despre biscuitii de la gradinita. Este o situatie familiara pentru orice parinte si iti multumesc pentru ca ai adus in discutie aceasta problema delicata. Dar si mai mult iti multumesc pentru ideea ingenioasa a retetei cu bomboane de biscuiti. Cred ca le-ar face cu adevarat pe plac copiilor si chiar si adultilor, asa cum spuneati, aspectuoase si portionate. Ma voi apuca imediat de gatit si sper sa reusesc sa le fac si eu sa dispara intr-un timp record. Multumesc pentru inspiratie si raman cu mare curiozitate pentru alte retete savuroase de pe blog-ul tau! O zi frumoasa iti doresc!
Cu mare drag! Ma bucur ca ati gasit inspiratie aici! 🤗