Dovleceii pane sunt genul de mâncare pe care fiecare gospodină îl pregătește, în fiecare vară. Asortați cu mujdei de usturoi sau tzatziki, după preferințe, dovleceii pane sunt un fel de mâncare delicios și cu doar aprox. 150 kcal/ 100 g, chiar dacă sunt prăjiți. Deși nu este vară, aveam doi dovlecei în frigider pe care intenționam să îi transform în chifteluțe, însă mi-a venit ideea dovleceilor pane și mi-am zis că mi-ar plăcea un gust de vară și de Grecia în farfurie, în toiul iernii.
INGREDIENTE:
1. DOVLECEI PANE:
– 2 dovlecei potriviți;
– 2 ouă;
– făină;
– sare și piper;
– ulei pentru prăjit.
2. SOS TZATZIKI (2 PORȚII):
– 150 g iaurt grecesc;
– 30 g telemea/brânză feta;
– 1 castravete mic;
– 2-3 fire de mărar;
– 2 căței de usturoi;
– sare și piper;
– opțional, condiment pentru tzatziki.
Am curățat dovleceii de coajă și i-am tăiat în rondele potrivite, de aproximativ jumătate de centimetru. Le-am dat un praf de sare și i-am lăsat într-o strecurătoare, să elimine surplusul de apă.
Am tamponat dovleceii cu un șervet de hârtie, apoi am făcut un aluat din 2 ouă și făină, asemănător celui de clătite. Am pus dovleceii în acest aluat și i-am amestecat bine. Am prăjit dovleceii în ulei încins, până s-au rumenit frumos, pe ambele părți. I-am scos pe prosoape absorbante de hârtie pentru a scăpa de uleiul în exces.
Sosul tzatziki se face foarte repede și, de aceea, nu vă recomand să folosiți niciodată variante gata preparate din supermarket-uri.
Am ras castravetele și l-am scurs bine de tot, apoi am ras brânza și usturoiul. Am adăugat iaurtul grecesc și am amestecat bine, după care am condimentat cu sare și piper și am presărat mărarul tocat. Am adăugat o linguriță de mix de condimente pentru tzatziki, adus astă-vară din Grecia și am amestecat din nou. Sosul e gata!
Gustați și vedeți dacă e pe placul vostru. Dacă nu, reglați din condimente și/sau iaurt.
Poftă bună!
[…] testez mixul acesta la un sos tzatziki pe care să îl combin cu pâine prăjită cu usturoi și dovlecei pane. Îl recomand cu mare drag, toate condimentele sunt atent alese și măcinate pentru a obține […]