V-am mai povestit aici despre granola, cereale coapte, minunate la mic dejun sau gustări. Rețetele de granola nu sunt deloc complicate, trebuie doar să existe un echilibru între cereale, nuci, fructe deshidratate, grăsime și îndulcitor. Vă prezint astăzi o nouă rețetă, în care am folosit miere, musli, fulgi de ovăz, merișoare, nuci și semințe.

Cerealele sunt crocante, aroma lor este intensificată de modalitatea de preparare, iar mierea le glazurează ușor. Mmm, delicioase!
INGREDIENTE
200 g musli natural cu fructe;
30 g merișoare deshidratate;
30 g migdale crude;
30 g caju crud;
30 g semințe de dovleac și floarea soarelui;
50 g fulgi de ovăz;
2 linguri de ulei de floarea soarelui; (40 ml)
2 linguri de miere sau, după gust;
INDICAȚII
- Am amestecat toate ingredientele într-un bol încăpător, apoi le-am așezat în strat subțire în tavă, pe hârtie de copt.
- Am copt granola pentru 27 de minute, la 170 de grade, după cum urmează: am încălzit cuptorul, apoi am dat tava pentru 10 minute. După scurgerea celor 10 minute, am scos tava, am amestecat bine cerealele, apoi am întins din nou în strat subțire și le-am dat pentru alte 10 minute la cuptor.
După această etapă, am scos iar tava, am amestecat și am pus înapoi în cuptor. În cazul meu au fost necesare încă 7 minute de copt. Ultima tură poate varia între 5 și 10 minute și fiți cu ochii pe cuptor. Diferența dintre rumen și ars o poate face un singur minut! - După coacere, am lăsat granola să se răcească în tavă, apoi am pus-o într-un borcan cu capac. Prin această metodă de coacere, granola se poate păstra până la 3 luni.
Puteți servi cerealele coapte în iaurt sau lapte, la mic dejun sau chiar la o gustare.
Poftă bună!
[…] 50 g granola; […]