Cum ar fi să te trezești, iar micul dejun să fie deja gata? Și mai mult, fiecare membru al familiei să aibă pregătit exact ce îi place! Pentru a vă îndeplini acest vis frumos, trebuie să investiți cel mult 10 minute seara, iar dimineață nu veți avea altceva de făcut decât să scoateți micul dejun din frigider!

Triffle este, de fapt, un desert englezesc din 3-4 straturi, printre care fructe sau gem, pandișpan sau pișcoturi și cremă de vanilie. Ca majoritatea preparatelor, triffle a fost adaptat în fel și chip, după plac și imaginație. O variantă de desert tip triffle găsiți aici.

Am numit acest mic dejun triffle pentru că este foarte aspectuos, se văd straturile din care este compus.
Dar ce îmi place mie cel mai mult este că poate fi consumat chiar și a treia zi, așa că mâ ajută să planifhc mesele și să le ofer alor mei mâncare gustoasă și sănătoasă chiar și în zilele foarte aglomerate!
INGREDIENTE 2 porții
100 g fulgi de ovăz;
80 ml lapte animal sau vegetal;
200 g iaurt grecesc;
200 g fructe proaspete;
50 g granola;
2 linguri semințe de chia;
2 linguri de miere;
2 lingurițe de unt de migdale;
Alune, nuci, semințe, etc (opțional)
Într-un bol am amestecat fulgii de ovăz, laptele, iaurtul, semințele de chia și mierea. Puteți sări peste miere sau o puteți înlocui cu orice alt îndulcitor preferați.

Am lăsat deoparte bolul, să se umfle puțin semințele de chia. Dacă vreți să fie mai moale, puteți suplimenta cantitatea de lapte. Eu prefer un terci mai legat. Între timp am spălat și tăiat fructele. Eu am folosit căpșune pentru că e sezonul lor și îmi place să profităm de fiecare fruct al verii în parte, dar alegeți ce vă place, puteți pune și amestec de fructe, proaspete sau congelate, iar iarna puteți folosi gem în locul fructelor proaspete.
M-am apucat de montat micul dejun: fructe, amestecul de fulgi de ovăz, granola și câte o linguriță de unt de migdale. Soțului i-am pus și supliment de alune de pădure.
E ușor de personalizat: de exemplu, pentru cei mici îmi place să pun ricotta în loc de iaurt și să adaug o banană pasată pe post de îndulcitor, puteți pune cacao sau bucățele de ciocolată, fulgi de cocos, etc. Este genul de mic dejun pe care l-aș putea mânca zilnic, fără să mă plictisesc, și de fiecare dată ar fi diferit!
Eu îl pregătesc cel puțin de două ori pe săptămână, iar vara chiar mai des. Este o modalitate grozavă de planificare a meselor, de a consuma fructe și fibre, fiind, totodată, un mic dejun răcoritor, dar foarte sățios.
Sper să testați și voi și să vă ajute să economisiți timp în bucătărie!