GUSTARE DIETETICĂ DIN 3 INGREDIENTE (PEANUTBUTTER BITES)

Fie că veți savura acest preparat la desert sau pe post de gustare, vă garantez că nu vă va sabota dieta, întrucât este făcut din doar 3 ingrediente de bază, permise în regimul de slăbit. Așadar, decât să dați iama în dulciuri procesate sau să plecați în toiul nopții după înghețată, mai bine vă asigurați că aveți la îndemână ceva gustos, care să vă satisfacă rapid pofta de dulce.
INGREDIENTE: (6 bucăți, aprox. 100 kcal/bucată)
  • 4 linguri de unt de arahide;
  • 1 lingură de ulei de cocos;
  • 1/2 de banană;
  • Fulgi de ciocolată fără zahăr (opțional);
Amestecați untul de arahide cu uleiul de cocos și omogenizați. Am ales să folosesc forme de brioșe și, pentru că urmează să meargă la congelator timp de minimum o oră, le-am pus într-o casoletă, pentru stabilitate.
Am turnat puțină compoziție de unt de arahide și ulei de cocos, am pus o felie de banană, apoi am acoperit cu amestecul de unt și ulei rămas și am presărat deasupra câțiva fulgi de ciocolată fără zahăr.
Gustărelele se dau la congelator minimum o oră înainte de servire. 
Se dezgheață foarte rapid la temperatura camerei, în aproximativ 2-3 minute, așadar va recomand să le păstrați în congelator și să le consumați în decurs de 3 zile, fără regrete.
Poftă bună! 

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui BISCUIȚI CU UNT DE ARAHIDE – Zice Mami Anulează răspunsul