PASTE GRATINATE CU PUI ȘI BRÂNZĂ CHEDDAR

De când vremea s-a răcit, îmi tot vine să aprind cuptorul. Nu că nu am aceste porniri și în plină vară, dar parcă acum caut să gătesc mâncare mai consistentă și savuroasă, genul de “comfort food”, cum ar spune americanii.

Rețeta aceasta, deși pare mai elaborată, este foarte simplă dacă vă organizați eficient timpul. Am ales să folosesc paste tip melcișori de la Pambac pentru că ador felul în care sosul intră în ele, plus că sunt foarte atractive pentru copii.

Sosul l-am pregătit cu o seară înainte, la multicooker, pe programul de slow cook. Îl puteți pregăti și pe plită, cu condiția de a da focul mic de tot pentru a permite ingredientelor să se gătească lent! Am folosit doar jumătate de cantitate, cealaltă jumătate am congelat-o și o voi folosi ulterior fie pentru dovlecei umpluți, vinete umplute, musaca, paste sau chiar tacos. Întotdeauna gătesc mai mult sos și îl folosesc în orice preparate îmi trece prin minte. Puteți să îl păstrați și la borcan, suprasterilizând borcanele la bain-marie vreme de vreo 45 de minute, însă eu prefer să îl congelez.

INGREDIENTE Sos:

  • 500 g piept de pui tocat;

  • 1 morcov;

  • 1 ardei kapia;

  • 1 ceapă mare;

  • 400 g roșii tocate;

  • 2-3 linguri ajvar (opțional);

  • 1 lingură de ulei;

  • 100 ml vin alb;

  • 50 ml de apă;

  • Busuioc, oregano, sare, piper, o foaie de dafin; boia dulce, orice alte condimente vă plac;

Sosul e floare la ureche cu multicooker-ul: am călit ceapa, ardeiul, morcovul și carnea pe Brown pentru 7-8 minute, apoi am adăugat toate celelalte ingrediente, am setat programul de Slow Cook pentru 7 ore și gata!

Eventual, dacă vi se pare prea lichid, îl puteți scădea puțin pe Simmer. (Nu am făcut asta, nu a fost necesar).

Dacă îl faceți pe plită, fierbeți sosul la foc mic, până ce ajunge la consistența dorită.

INGREDIENTE EXTRA

  • 250 g paste melcișori (cornetti rigati) Pambac;

  • 60 g brânză cheddar;

  • 100 ml smântână pentru gătit;

  • un cubuleț de unt.

Am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj, le-am scurs, apoi le-am amestecat cu jumătate din sosul obținut și 100 ml de smântână dulce.
Am uns o tavă termorezistentă cu unt și am răsturnat cam jumătate de compoziție de paste, apoi am feliat aprox. 40 g de cheddar și peste el am adăugat restul de paste.

Deasupra am ras cheddar, nu am cântărit, estimez să fi fost vreo 20 g. Puneți cât vă place!

Am dat pastele la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru aproximativ 30 de minute, până se rumenesc frumos deasupra.

Sunt perfecte calde, proaspăt coapte, dar se păstrează foarte bine la frigider câteva zile și se reîncălzesc ușor în cuptorul cu microunde.
Poftă bună!

Un comentariu

Lasă un răspuns