Perele sunt extrem de ușor de folosit în bucătărie: ele se potrivesc atât preparatelor dulci, cât și celor sărate. De exemplu, tartine cu felii de pară și brie, galette cu brânză de capră și pere, iar lista poate continua. În privința dulciurilor cu pere nu cred că este nevoie să fac cine știe ce precizări, dar vă spun preferatele mele: ovăz copt cu bucățele de pere, chec cu pere și, bineînțeles, rețeta de astăzi: pere coapte.
Aceste pere pot fi consumate ca atare, la mic dejun sau pe post de desert ori pot fi acompaniate de o cupă de înghețată de vanilie ori un pic de iaurt grecesc.
Am tăiat perele în jumătăți și am scobit căsuța semințelor cu o linguriță. Am așezat perele într-o tavă, le-am stropit cu miere și le-am dat la cuptorul preîncălzit pentru 30 de minute, la 180 de grade.
După cele 30 de minute, am presărat scorțișoară, încă o linguriță de miere și am pus în fiecare scobitură câteva alune, apoi le-am pus înapoi în cuptor pentru încă 15 minute.
Puteți folosi sirop de agave, de curmale sau de arțar în locul mierii, puteți mări cantitatea dacă le vreți mai dulci. În locul alunelor puteți pune orice fel de nuci: nuci pecan, românești sau chiar fistic.
Perele sunt deliciose și călduțe, și reci, rezistă bine la frigider câteva zile.
Poftă bună!