PUI COQUELET LA CUPTOR

Când am fost la cumpărături am dat peste puișori coquelet refrigerați și nu le-am putut rezista. Mi i-am imaginat crocanți și suculenți la cuptor, înmiresmați cu usturoi și frăgeziți bine cu unt. Adică exact ca în rețeta următoare. Cel mai simplu!
INGREDIENTE:
– 2 pui coquelet;
– 4 căței de usturoi;
– 50 g unt;
– 3 linguri de ulei de măsline;
– 1 linguriță de boia de ardei dulce;
– sare;
– piper.
Am spălat și cosmetizat puișorii, apoi i-am uscat cu un prosop de hârtie.
Am făcut o marinadă din usturoi, unt, ulei de măsline, sare, piper și boia. Eu am pus toate ingredientele în râșnița robotului de bucătărie și le-am blenduit. Dacă nu aveți un astfel de gadget, vă recomand să puneți într-un mojar și să le amestecați bine-bine. Am uns puii cu marinada obținută peste tot, atât la exterior, cât și în interior.
Am pus puii pe un grătar, grătarul în tavă, iar în tavă puțină apă. Prin această ”instituție” toată grăsimea se va scurge în tavă, iar puii se vor rumeni perfect. În tava de sub pui, pentru o masă demențială, vă recomand să puneți cartofi. Vor lua un gust minunat. De data aceasta, am vrut o masă cât mai lejeră, așa că eu nu am pus cartofi, ci am servit puișorii cu ciuperci sote.
I-am dat la cuptor, la 190 de grade, pentru 60 de minute. Au pielea crocantă și carnea fragedă, vă invit să încercați!

Alte rețete cu pui găsiți aici.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *