Ideea acestor biscuiți o am de foarte mult timp, plecând de la unii pe care îi găseam în magazinele Bucuria și erau foarte, foarte buni, iar acum îi găsesc ocazional, iar gustul este total diferit. Așadar, trebuia să îi recreez, de aceea am aici varianta cu miere, foarte bună, dar nu exact gustul pe care îl căutam.
Ei bine, acum am nimerit-o la fix. Compoziția simplă (4 ingrediente și un praf de sare!), simplu de preparat, iar consistența este exact cum trebuie: crocanți, dar fără a fi sfărâmicioși și rezistă bine zile la rând în recipient cu capac. Mă rog, la noi primele tăvi au rezistat cam vreo 2-3 ore. Înțelegeți voi de ce!
INGREDIENTE
125 g semințe crude de floarea soarelui;
65 g fulgi de migdale (migdale tocate);
1 albuș de ou;
50 g zahăr brun;
Un praf de sare.
Prepararea e joacă de copii: punem toate ingredientele într-un bol și amestecăm cu o lingură, până ce tot amestecul este omogenizat. Nu batem albușul spumă, nu prăjim, nu încălzim!
Între timp, încingeți cuptorul la 180 de grade.
Cu o lingură (sau linguriță) am așezat grămăjoare aproximativ egale în tava tapetată cu hârtie de copt, apoi le-am aplatizat ușor cu dosul lingurii. Am copt biscuiții pentru 15-17 minute, până s-au rumenit bine.
După coacere, i-am lăsat în tavă încă vreo 3 minute, apoi i-am desprins încet cu o spatulă (cât sunt fierbinți sunt încă moi și fragili) și i-am lăsat să se răcească pe un grătar pentru prăjituri. Pe măsură ce se răcesc, biscuiții devin delicios de crocanți!
Trebuie feriți de umezeală, de aceea vă recomand să îi păstrați fie în borcan cu capac, fie în cutii metalice pentru prăjituri.
Poftă bună!