TOCHITURĂ DE FICĂȚEI ȘI CÂRNAȚI

O rețetă de mâncare țărănească, moldovenească, fără mari pretenții, dar gustoasă și sățioasă. 
INGREDIENTE: (4 porții)
  • 500 g ficat de pui;
  • 250 g cârnat afumat;
  • 100 ml suc de roșii;
  • 50 ml vin rosu/rose;
  • 1/2 de linguriță de cimbru;
  • Un praf de piper. 
Am feliat cârnatul și l-am pus într-o tigaie antiaderentă, fără ulei. Grăsimea pe care o va lăsa este suficientă pentru a-l rumeni puțin. 
După 3-4 minute, am adăugat ficățeii bine spălați și scurși.
Am lăsat focul mic, până și-au schimbat culoarea, după care am adăugat apă, cât să îi cuprindă. 
Am lăsat la fiert, cu capac, preț de 20 de minute, apoi am pus sucul de roșii, vinul și condimentele și i-am lăsat să se gătească în continuare, fără capac, până ce apa a scăzut și s-a format sosul. Aveți grijă să completați cu apă, pe durata fierberii, dacă este cazul!
Nu a fost necesar să adaug sare, cârnatul a avut suficientă. Încercați să folosiți cârnați de bună calitate, gustul diferă în funcție de ingredientele folosite. Dacă trebuie să folosiți sare, adăugați-o chiar la final, astfel încât ficățeii să nu se întărească!
Puteți servi această mâncare în stilul clasic moldovenesc, cu mămăligă și puțină brânză sărată sau să o alăturați unei garnituri de piure sau orez. Nici cu pâine proaspătă, să adunați tot sosul cu miezul pufos nu e rea deloc!
Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *