Clafoutis este un desert de origine franceză, preluat și adaptat în milioane de feluri. Baza acestui desert este un aluat asemănător celui de clătite, din ouă, lapte, făină și zahăr. Rețeta originală este cu cireșe proaspete, însă preparatul se poate face cu orice fel de fructe, proaspete sau congelate.
Pe blog veți găsi și rețeta de clafoutis cu cireșe proaspete, cât și rețeta de clafoutis cu vișine congelate.
Fulgii de migdale de deasupra nu sunt obligatorii, însă vă recomand să nu renunțați la ei. Completeaza perfect gustul desertului!
INGREDIENTE
4 ouă;
250 ml lapte;
150 g făină;
100 g zahăr;
1 plic zahăr vanilat;
400 g caise;
50 g unt topit;
30 g fulgi de migdale;
Unt si pesmet pentru uns tava;
Un praf de sare.
INDICAȚII
- Am pus de seara caisele la decongelat într-o strecurătoare, astfel că dimineața erau bine scurse. Am folosit o tavă pentru tarte, unsă bine cu unt și tapetată cu pesmet.
Am curățat foarte ușor caisele decongelate de coajă (nu e obligatoriu) și le-am așezar în tavă.
Am mixat restul ingredientelor într-un bol, până la omogenizare, apoi am pus amestecul peste caise.
Deasupra, am presărat fulgii de migdale. - Am copt prăjitura în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru aproximativ 25 de minute. Ea va crește mult în cuptor, dar se va lăsa după coacere.
Opțional, o puteți pudra cu zahăr. Se poate servi călduță, lângă un glob de înghețată sau rece, de la frigider, cu un moț de frișcă. Eu prefer a doua variantă!
Poftă bună!