După cum vă povestisem pe pagina de facebook, am început o nouă colaborare cu Nestle și Buzzstore, de testare a produsului OptiFibre.
Ei bine, această testare este binevenită, întrucât, la aproape 4 luni după naștere, organismul meu încă nu s-a reglat din punct de vedere hormonal, așa că are nevoie de “ajutor” pentru a funcționa normal.
OptiFibre de la Nestle este un produs care ajută la reglarea tranzitului intestinal. Conține gumă guar parţial hidrolizată, 100% fibre solubile obținute din boabe de guar, cu efect prebiotic. Fiind un produs 100% din plante, fără aditivi, gluten, arome sau îndulcitori, acesta se potrivește copiilor cu vârsta peste 3 ani și adulților, aici încadrându-se și categoriile speciale de persoane: femeile care alăptează, femeile însărcinate, vârstnicii.
OptiFibre poate fi amestecat în lichide sau alimente moi, calde sau reci (ex: apă, iaurt, piure, suc de fructe, ceai, lapte etc.) și având un gust neutru, nu influențează, în niciun fel, aroma preparatului. Singura precizare este că, de preferat, nu se combină cu băuturi carbogazoase. Incolor și inodor se poate adapta oricărei forme de preparare pe care o doriți, fiind, totodată foarte ușor de administrat.
Și să nu uit: are doar 10 calorii per porție și 86 g fibre/100 g. Ca să aveți o idee, îl voi compara cu ovăzul, unul dintre alimentele bogate în fibre: o porție de 5 g are aproximativ 20 kcal, iar 100 g de ovăz conține 15 g fibre. Infim, nu-i așa?
Și partea cea mai bună? Nu este un produs laxativ, nu are efecte adverse și nu provoacă dependență!
Promit să vă mai povestesc despre acest produs și, în curând, vă voi invita să vă înscrieți la concurs pentru a câștiga premii Nestle Optifibre.
ZiceMami să încercați produsul!
#optifibre
[…] de la Nestle despre care v-am povestit aici și aici reprezintă fibre solubile din boabe de guar, cu efect […]