Dacă vă este poftă de o prăjitură pufoasă, dar nu aveți mult timp la dispoziție, vă propun o rețetă care corespunde tuturor acestor cerințe: este gata în cel mult 40 de minute, puteți folosi îndulcitor în loc de zahăr și o savurați fără regrete, are multe fructe aromate în compoziție, are o crustă crocantă de alune și se păstrează perfect 3-4 zile, având asigurată o gustare delicioasă în avans.
Începem?
INGREDIENTE
200 g făină plus 1 lingură;
150 g îndulcitor/zahăr;
1 plic de zahăr vanilat;
3 ouă;
100 ml lapte;
50 ml ulei;
1 linguriță praf de copt;
3 caise;
1 piersică;
30 g mix de alune nesărate; (alune de pădure, caju și arahide, am folosit eu)
un praf de sare.
V-am zis că e pe repede înainte, deci încingeți cuptorul la 180 de grade.
Am mixat ouăle cu îndulcitorul, zahărul vanilat și sarea până ce au crescut în volum și s-au deschis la culoare, apoi am adăugat, pe rând, uleiul, laptele și făina amestecată cu praf de copt, mixând scurt după fiecare.
Am lăsat deoparte aluatul, am spălat fructele, le-am uscat, le-am tăiat bucăți și le-am amestecat cu o lingură de făină.
Am tocat grosier mixul de nuci. Cu toate pregătite și cuptorul încins, am tapetat o tavă cu hârtie de copt, am răsturnat aluatul, am presărat fructele și, deasupra lor, alunele mărunțite.
Am copt prăjitura vreo 25-30 minute, până se rumenește frumos și trece testul scobitorii. După coacere, am scos prăjitura din tavă (cu tot cu hârtie de copt) și am lăsat-o să se răcorească pe un grătar pentru prăjituri. Am feliat-o, am pudrat-o cu zahăr și ne-am înfruptat, de la mic la mare!
Poftă bună!