SANDWICH CU UNT DE ARAHIDE

Micul dejun este masa mea favorită: poți mânca orice, caloriile de dimineață se consumă pe parcursul zilei și este un bun prilej de a planifica ziua împreună cu familia.
De cele mai multe ori, am chef de mic dejun sărat și atunci pregătesc ouă, lipii calde, sandwich-uri, brioșe aperitiv sau platouri “cu de toate” din care fiecare își alege ce vrea.

În ultima vreme, pentru că am cam renunțat la desert, tânjesc de 2-3 ori pe săptămână după mic dejun dulce: terciuri, clătite, pancakes, brioșe, frigănele, budinci, chec, etc. Chiar și în zilele de mic dejun dulce am grijă ca acesta să fie sănătos și hrănitor pentru un start perfect al zilei.

Când nu am timp să pregătesc ceva mai elaborat, mă salvează aceste sandwich-uri: pâine prăjită, unt de arahide, banane, căpșune sau afine și topping de miere, iaurt grecesc sau dulceață. Nu poți da greș cu aceste combinații, sunt delicioase și hrănitoare.

Consumat cu moderație, untul de arahide este un aliment sănătos. După cum știți deja, orice exces este dăunător, iar untul de arahide în exces îngrașă.

Untul de arahide este o sursa bogata de vitamina E, vitamina B6, niacina (vitamina B3), fosfor, magneziu, zinc si cupru, precum și de proteine și grăsimi sănătoase.

Eu vă propun să îl încercați în varianta mea:

INGREDIENTE

  • Pâine prăjită;

  • Unt de arahide; (1 lingură/felie)

  • Căpșune, banane sau afine;

  • Topping de miere și nuci.

Voi stabiliți cantitățile, dar vă spun că două felii vă vor ține multe ore de foame, fără să vă îngrașe!

Poftă bună!

Un comentariu

  1. […] După coacere, i-am transferat pe un grătar să se ventileze în timp ce se răcesc. Am savurat unul cald, cu ardei umpluți, că asta aveam în meniu, dar cât de buni au fost cu cașcaval, șuncă și spanac la micul dejun, ușor încălziți în toaster sau cu unt de arahide și felii de banane! […]

Lasă un răspuns