M-am ferit mulți ani de torturi făcute în casă, mi se părea că nu am cum să ajung la gustul și aspectul celor preparate în cofetărie. Poate și din cauza experiențelor din copilărie, când torturile erau cu frișcă vegetală (pe care am urât-o întotodeauna, chiar fără să știu de ce!), creme pe bază de gem, fructe din compot și ce se mai găsea prin bucătăriile gospodinelor de la acea vreme. Așadar, o perioadă îndelungată m-am axat strict pe torturile comandate. Ulterior, înțelegând niște principii simple și câteva rețete de bază, am încercat să devin inventivă. Mi-a și ieșit, iar gustul este de departe mult mai bun decât al torturilor cumpărate, ca să nu mai zic și despre controlul ingredientelor! Așadar, vă invit și pe voi să testați acest tort de casă cu cremă straciatella și coacăze roșii.
Alte rețete de torturi găsiți aici.
INGREDIENTE:
1.BLAT
– 4 ouă;
– 100 g zahăr;
– 100 g făină;
– un praf de sare;
– 1 lingură de extract de vanilie;
– 1 linguriță de praf de copt cu șofran.
2. CREMĂ STRACIATELLA
– 300 ml lapte;
– 3 gălbenușuri;
– 50 g amidon;
– 230 g zahăr;
– 1 lingură extract de vanilie;
– 100 g ciocolată cu lapte/amăruie;
– 200 ml smântână pentru frișcă;
– 250 g mascarpone.
3. SIROP:
– 150 ml apă;
– 1 lingură de zahăr;
– 1 linguriță de coajă rasă de portocală bio;
– 1 linguriță extract de vanilie.
4. FRUCTE ȘI DECOR:
– 50 g coacăze roșii;
– 1 baton de ciocolată mic; (opțional)
– 2-3 stick-uri de ciocolată. (opțional)
Blatul l-am făcut cu o zi înainte, așa cum am explicat pe larg aici. L-am lăsat să se răcească bine pe un grătar de bucătărie, apoi l-am împachetat în hârtie de copt și l-am lăsat până a doua zi.
Crema este compusă din 4 ingrediente principale: o cremă de vanilie, frișcă, mascarpone și fulgi de ciocolată.
Prima de care m-am ocupat a fost crema de vanilie. Am amestecat într-o cratiță antiaderentă gălbenușurile, laptele, amidonul, zahărul și vanilia, apoi am pus pe foc, amestecând constant, până s-a îngroșat.
Am lăsat crema să se răcească la temperatura camerei, amestecând din când în când, să nu prindă pojghiță deasupra.
Când crema de vanilie a ajuns la temperatura camerei, am mixat puțin brânza mascarpone.
Peste mascarpone am adăugat crema de vanilie și am omogenizat bine cu o spatulă.
Am bătut frișca și am amestecat-o treptat cu crema de vanilie și mascarpone.
Am omogenizat foarte bine crema și am dat la rece pentru aproximativ două ore.
Între timp, am topit ciocolata pe baie de aburi.
Eu am folosit o ciocolată cu lapte pentru că nu prea suntem fani ciocolată amăruie, însă se potrivește perfect și ciocolata amăruie, în caz că vreți să folosiți.
Am întins ciocolata topită pe hârtie de copt, în strat subțire, apoi am dat la rece, să se întărească.
Am pregătit și siropul pentru blat: am pus ingredientele într-o crăticioară și am dat într-un clocot, apoi l-am lăsat la răcit și l-am porționat în 3 pahărele, întrucât blatul l-am tăiat în 3.
După ce s-a răcit siropul, am însiropat blatul de tort.
Am scos ciocolata de la frigider și am tăiat-o grosier cu cuțitul.
2/3 din ciocolată am amestecat-o crema, iar restul am păstrat pentru decor.
Am așezat inelul în care am copt blatul de tort pe un platou pentru servit și m-am apucat de montat tortul. Am pus prima parte de blat, un strat de cremă, coacăze roșii, apoi iarăși blat, cremă și coacăze. Vă recomand să folosiți fructe proaspete sau să renunțați de tot la fructe, fructele congelate sau din compot vor lăsa zeamă și vor strica textura cremei.
Am scos inelul și m-am apucat de îmbrăcat tortul cu crema rămasă.
Nu l-am vrut foarte finisat, mi s-a părut că arată mult mai bine așa, ușor dezordonat, decorat cu fulgi inegali de ciocolată pe laterale, iar deasupra am folosit coacăze, un baton mic de ciocolată tip Kinder și două sticks-uri de ciocolată.
Decorul este după pricepere și imaginație, puteți așeza mai mulți fulgi de ciocolată pe lateral, iar deasupra doar fructe proaspete sau puteți îmbrăca integral tortul în ciocolată rasă sau fulgi de ciocolată.
Tortul se dă la rece pentru minimum 6 ore, recomandat ar fi peste noapte.
Spor la bucătărit și poftă bună!
Apreciază:
Apreciază Încarc...
[…] orice vă place, chiar și ciocolată topită, întinsă și tăiată bucățele, după rețeta de aici. Am încorporat ciocolata, apoi am răsturnat crema peste blatul răcit, nivelând cu o spatulă. […]