ZACUSCĂ DIETETICĂ (BABY FRIENDLY)

Rețetele tradiționale de zacuscă abundă în ulei, așa că am adaptat tot ce știu despre modul de preparare și vă prezint rețeta mea de zacuscă, din legume coapte, gătită sănătos, cu aproximativ 70 kcal/100 g.
Rețeta se poate adapta și pentru meniul celor mici, renunțând la sare, zahăr și chilli, după caz.

Zacusca se poate consuma caldă sau rece, în decurs de câteva zile, păstrată la frigider sau se poate depozita în cămară, pe termen lung, în borcane sterilizate. Din ingredientele de mai jos am obținut două borcane de 400 g de produs finit.

INGREDIENTE

  • 2 cepe mari;

  • 2 ardei roșii;

  • 2 dovlecei medii;

  • 3 roșii;

  • 3 morcovi;

  • 1 lingură de ulei;

  • 1 lingură de zahăr brun; (opțional)

  • 4 căței de usturoi;

  • 1/2 de linguriță fulgi de chilli;

  • Sare și piper, după gust.

Am tăiat legumele și le-am așezat într-o tavă încăpătoare, pe un singur strat. Morcovii i-am tăiat bucăți, dovleceii cuburi, ceapa în sferturi, iar roșiile și ardeii în jumătăți. Am presărat sare și zahăr brun peste legume, apoi am pulverizat câțiva stropi de ulei și am dat tava la cuptor, la 200 de grade, pentru 60 de minute. Zahărul brun are rolul de a carameliza puțin legumele pentru a le potența gustul.

După coacere, am curățat pielița roșiilor și a ardeilor și am pus toate legumele în bolul robotului de bucătărie. Am adăugat usturoiul pisat și am mărunțit legumele. Eu le-am lăsat bucăți mai măricele, dar le puteți face și pastă fină, dacă vă place.

Am luat amestecul și l-am răsturnat în vasul multicooker-ului, am potrivit de sare, chili și piper, am fixat multicooker-ul pe programul stew (fierbere la foc mic) pentru 20 de minute și mi-am văzut de ale mele. Dacă nu aveți o oală minune, puneți zacusca într-o oală mai groasă și fierbeți-o cam 30 minute sau până scade toată zeama, dar stați pe lângă ea șu anestecați, să nu se lipească.

Între timp, am pus borcanele la sterilizat după metoda de aici. Dacă o consumați repede, nu e cazul să mai sterilizați borcanele.

Pentru că încă nu eram mulțumită de consistență la finalizarea programului stew, am lăsat zacusca încă 5 minute pe programul brown, până ce s-a evaporat toată zeama.

Zacusca are o culoare superba, fiind gătită în această modalitate light.

Am pus zacusca fierbinte în borcanele fierbinți, am întors borcanele cu fundul în sus și le-am pus să se răcească în cuptor, o dată cu el. Alta variantă ar fi să le înveliți bine în ștergare groase și să le lăsați să se răcească lent.
Abia aștept să testez această rețetă la vară, în sezon, cu vinete și ardei!

Nu o să vă spun eu acum cum să mâncați zacusca, vă spun doar că a ieșit foarte bună, ușoară, deloc uleioasă și mult mai gustoasă decât oricare variantă din comerț.
Mie îmi place zacusca lângă pâine proaspătă, brânză, roșii și ceapă verde. Voi cum o preferați?

Poftă bună!

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui ZACUSCĂ DIETETICĂ DE VINETE ȘI ARDEI COPȚI – Zice Mami Anulează răspunsul