V-am mai spus că iubesc pâinea, cu mirosul de proaspăt coaptă, coaja rumenă și miezul pufos! Dacă nu aș număra calorii, aș mânca multă, cu siguranță! Nu am mai cumpărat pâine decât ocazional, de vreo doi ani, întrucât prefer să coc pâine acasă. Și dacă tot nu mănânc multă, pâinea trebuie să fie cu adevărat specială!

Am făcut astăzi niște chifle extrem de pufoase și aromate, care se potrivesc bine pentru sandwich-uri delicioase, dar și consumate ca atare pe lângă mâncăruri care cer pâine proaspătă alături.

Le-am copt în tigaia de fontă, dar le puteți pune și în tavă. Dacă vreți efectul acesta de “pâine-floare” aveți nevoie de o tavă rotundă, cu diametrul de 25 de cm.

Pentru prepararea acestor chifle am folosit făină Pambac tip 650, un sortiment de făină perfect pentru pâine și produse de panificație. Încercați să păstrați această “regulă” și să folosiți făină diferențiat pentru pâine și aluaturi de panificație (tip 650) și făină pentru patiserie și deserturi. (Tip 000).

INGREDIENTE
400 g făină Pambac tip 650;
180 ml lapte;
75 g unt moale;
1 ou;
2 linguri de zahăr;
8 g drojdie;
1 lingură de rozmarin;
3 căței de usturoi pisați;
8 g de sare;
1 gălbenuș de ou și 2 linguri de lapte. (Pentru uns).
Am pus în cuva mașinii de pâine laptele călduț, zahărul și drojdia. Am lăsat cam 5 minute să se activeze drojdia, apoi am pus oul, untul la temperatura camerei, usturoiul pisat, rozmarinul, făina și sarea. Am pus pe programul de frământat, aproximativ 25 de minute. Puteți frământa aluatul și manual sau la robot.
Am transferat aluatul într-un bol uns cu ulei, l-am acoperit cu folie alimentară și l-am lăsat la dospit pentru aproximativ o oră, până și-a dublat volumul.
După ce aluatul a crescut, l-am cântărit: 792 g, așa că l-am împărțit în 10 chifle, a câte 79 g, cu ajutorul cântarului de bucătărie. Am modelat chiflele, apoi le-am așezat în tigaia de fontă, unsă bine cu ulei. Le-am acoperit și le-am lăsat la dospit aproximativ o oră. După ce au crescut și și-au dublat volumul, le-am uns cu gălbenuș de ou amestecat cu lapte și le-am dat la cuptorul preîncălzit, la 185 de grade, pentru 25 de minute.
În bucătărie miroase senzațional: a pâine proaspăt coaptă și a usturoi! Combinație de vis! Am scos pâinea din tigaie și am lăsat-o să se răcească pe un grătar de bucătărie. Așteptați măcar vreo 10 minute înainte de a rupe prima chiflă!

Sper să vă placă rețeta, pâinea nu trebuie să fie banală, ci poate fi aromată, condimentată, inedită, astfel încât fiecare îmbucătură să fie un deliciu!
Poftă bună!