Am văzut că vă plac ideile de deserturi și mic dejun la borcan și, după cum v-am povestit, este o modalitate pe care o folosesc frecvent. Astfel, obțin mese gata porționate, delicioase, hrănitoare și pregătite în avans. Fie că pregătesc borcanele pentru mic dejun sau gustare, acestea au și alte avantaje: se pot transporta ușor, variez mereu ingredientele ca să nu ne plictisim și, fiind gata preparate, ne împiedică să apelăm la tentații periculoase pentru siluetă!

Ideea de astăzi am pregătit-o atât pentru mic dejun, cât și pentru gustare, așa că veți voi cum vi se potrivește. Rețeta suportă infinite variațiuni, în funcție de preferințele voastre. Toate ideile pe care vi le propun pentru mic dejun le găsiți aici.
INGREDIENTE (2 porții)
500 g quark low fat;
50 g granola;
15 g migdale crude;
200 g căpșune;
10 g picături de ciocolată neagră.
“Rețeta” durează 5 minute să o pregătiți: în vasul robotului de bucătărie am pus granola și migdalele, apoi le-am mărunțit. (Nu foarte fin, dar și aici e o chestiune de gust, noi preferăm varianta mai texturată!)
Am spălat căpșunele și le-am tăiat bucăți, după care am montat borcanele: un strat de granola, câteva linguri de quark (am folosit cu aromă de vanilie, ca și la plăcinta cu vișine), căpșune, granola, quark și iar căpșune, un pic de granola păstrată pentru decor și ciocolata amăruie. Gata! Am pus capacele și am dat la rece până le va veni rândul. Rezistă perfect 2-3 zile, dar la noi se consumă, de cele mai multe ori, în primele 24 de ore după preparare.
Poftă bună!
