Rețetele rapide sunt preferatele mele, dar dacă vă spun că putem face o prăjitură care să arate “muncită”, în cel mult 35 de minute? Asta rapiditate, zic.
Prăjitura turnată presupune un aluat pufos, asemănător pandișpanului, un strat de gem aromat, îmbogățit cu nuci și încă un strat de aluat pufos.
Are gustul acela autentic al prăjiturilor făcute în casă, din ingrediente curate și la îndemână. Este un dulce economic, vă ajută să mai folosiți din borcanele de gem adunate prin cămară. Eu am folosit un gem de cătină fără zahăr pentru că îi voi oferi și Ștrumfilincăi, dar merge umplută și cu magiun de prune, gem de caise, gem de măceșe sau chiar și variante mai dulci. Nuca este opțională, însă face prăjitura mult mai gustoasă (vă spune o mare amatoare de nuci!), dar poate fi înlocuită și cu fulgi de migdale, pentru a păstra elementul crocant.
INGREDIENTE
180 g făină;
120 g zahăr;
100 ml lapte;
50 ml ulei;
1 linguriță coajă rasă de portocală;
5 g praf de copt;
200 g gem;
50 g nucă mărunțită;
Un praf de sare;
Opțional, zahăr pudră pentru ornat.
INDICAȚII
- Am pornit cuptorul și l-am încins la 180 de grade. Între timp, am mixat ouăle cu zahărul și sarea până ce au crescut în volum, apoi am adăugat toate celelalte ingrediente pentru aluat și am amestecat cu o spatulă până ce s-au încorporat.
Am turnat 1/2 din aluat într-o tavă (aprox. 15×22 cm), tapetată cu hârtie de copt, și am dat la cuptor pentru 15 minute, timp în care aluatul se va coace cât să poată susține straturile superioare ale prăjiturii.
După acest timp, am scos tava, am pus gemul și nuca, apoi restul de aluat, am nivelat și am dat din nou la cuptor, pentru încă 15-20 de minute. (Până se rumenește ușor).
Am scos prăjitura din tavă cu tot cu hârtie de copt, am așezat-o pe un grătar de bucătărie să se răcească și am pudrat-o cu zahăr.
După răcire, i-am tăiat marginile și am feliat-o. Prăjitura se poate consuma în 3-4 zile (dacă rezistă atât!). Este bună și la mic dejun, și la gustare sau pachet, lângă lapte, iaurt sau cafea, după preferințe!
Dacă vreți să testați și varianta de prăjitură turnată cu brânză dulce și merișoare, o găsiți aici.
Poftă bună!
[…] placul celor mici și mari, deopotrivă! Pe site găsiți și alte variante de prăjituri turnate: cu gem și nuci sau cu brânză dulce, la fel de bune și de simplu de […]