Budincă de pâine pentru mic dejun sau un alt exemplu de #nofoodwaste despre cum poți transforma câteva ingrediente banale într-un preparat delicios.

Ștrumfilinca aduce de la grădi niște așa numite cornuri integrale, care sunt, de fapt, niște chifle sub formă de corn și care conțin apă, făină, drojdie și sare. Acestea sunt parte din programul “cornul și laptele”, despre care nu voi spune nimic, dar cred că vă imaginați și voi ce valoare nutrițională au aceste “cornuri” pentru un copil de trei ani și jumătate.

În fine, trecând peste aceste aspecte, și pornind de la ideea că eu detest să arunc alimente, m-am gândit cum aș putea folosi această pâine (care nu e tocmai pufoasă!) într-un fel apetisant și gustos. Vedeți ce a ieșit:

Eu mă declar mulțumită de rezultat și sper să testați și voi. Pornind de la o rețetă de bază (pe care o voi detalia imediat!), puteți adăuga orice alte ingrediente aveți la îndemână, astfel încât budinca să fie pe placul vostru și să aibă mereu un gust nou! Pentru aromatizare am folosit mix Oo, ouțe, oușoare de la SpiceHub, unde toți cititorii ZiceMami au 10% reducere, folosind codul SH10.

INGREDIENTE (2-3 porții)
160 g pâine;
3 ouă;
50 g cabanos;
1/4 de ardei kapia;
4-5 roșii cherry;
30 g cașcaval ras;
150 ml lapte;
1 lingură mix Oo, ouțe, oușoare;
piper, după gust.
Am amestecat ouăle cu laptele și condimentele, apoi am tăiat pâinea bucățele. Ideal este să nu fie pâine proaspătă, ci veche de măcar o zi, astfel încât să absoarbă bine lichidul.
Am adăugat pâinea peste amestecul de ouă, apoi am lăsat-o vreo 15 minute, cât să absoarbă bine lichidul. Am tăiat ardeiul și am feliat cabanosul și i-am adăugat în compoziție, alături de o lingură de cașcaval ras. (Cam 15 g).
Am încins cuptorul la 200 de grade.
Am uns cu ulei o tavă mică și am răsturnat compoziția, presând ușor. Deasupra am așezat roșiile cherry tăiate în jumătăți și încă vreo lingură de cașcaval ras.
Am copt budinca vreo 25-30 de minute, până s-a rumenit frumos. După coacere, am lăsat-o vreo 5 minute să se răcorească, apoi am feliat-o și am servit-o cu sos iute. Merge și cu ketchup, iaurt sau sana și este delicioasă!
Această budincă se poate prepara și în varianta dulce, cum v-am arătat la frigănelele cu Nutella. (Click pentru rețetă!)
Poftă bună!