CHEC CU BANANE, AFINE ȘI MIERE (FĂRĂ ZAHĂR)

Checul cu banane este întotdeauna o soluție potrivită pentru a salva bananele prea coapte pe care nu le mai vrea nimeni, fiind, în același timp, o gustare extrem de apetisantă, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Pe site veți găsi mai multe variante de chec cu banane: cu nuci, cu nuci și ciocolată, cât și brioșe cu banane.

Îmi plac deserturile cu banane pentru că nu e nevoie să le îndulcesc prea mult, bananele fiind destul de dulci, așa că pot fi oferite (cu moderație!) și copiilor.

În rețeta de astăzi am adăugat afine (alte fructe minunate cu care poți crea o mulțime de deserturi!) și am renunțat la zahăr în favoarea mierii.

Eu zic că m-am descurcat bine, am obținut un chec umed, extrem de aromat și potrivit de dulce.

Intenționez să folosesc câteva felii (dacă îmi vor rămâne!) pe post de blat pentru o prăjitură extrarapidă. Dacă acest lucru se va concretiza, voi posta rezultatul. Dacă nu, data viitoare îl coc sub formă de blat și îl umplu cu o cremă lejeră de mascarpone și frișcă, cu multeeee fructe!

INGREDIENTE

  • 2 banane coapte;

  • 200 g făină;

  • 120 g iaurt 2%;

  • 2 ouă;

  • 120 g miere;

  • 1 linguriță extract de vanilie;

  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu;

  • 100 g afine proaspete sau de la congelator.

INDICAȚII

  • Am zdrobit cu furculița bananele într-un bol, apoi am adăugat ouăle, mierea, iaurtul și vanilia și am omogenizat cu un tel.
    Am adăugat făina cernută cu bicarbonat și am amestecat până s-a înglobat în compoziție.
    Am pus și afinele peste aluat și am amestecat foarte ușor, cu o spatulă, cât să nu sparg afinele. Eu am folosit afine de pădure congelate pe care le-am lăsat să se decongeleze, peste noapte, într-o strecurătoare, astfel încât să conțină cât mai puțin lichid.
  • Am pus aluatul într-o formă de chec, tapetată cu hârtie de copt și am dat la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, pentru 60 de minute. Timpul poate varia ușor, între 50 și 60 de minute, așa că fiți cu ochii pe chec. Este gata când trece testul scobitorii.

După coacere, lăsați checul să se răcească pe un grătar de bucătărie, apoi savurați în tihnă!

Este potrivit și pentru pachetul de școală, ba chiar și pentru birou, nu face firimituri, așa că poate fi mâncat chiar în vârful patului (doar că afinele pătează!) și poate fi un mic dejun gata pregătit, lângă un pahar cu lapte, în diminețile agitate!

Ideea e că sigur nu rămâne nemâncat, aveți un milion de variante în care să îl consumați. Și dacă totuși rămâne, îl puteți congela pentru a-l savura cu altă ocazie. Se poate păstra până la o lună în congelator!

Poftă bună!

1 comentariu

Lasă un răspuns