Cred că deja v-ați prins că am o obsesie pentru pâinea fără frământare, nu? Motivele? Se face foarte ușor, nu este nevoie de frământat sau pași de urmat, crește în voie, în timp ce eu dorm (mă rog, cu doi copii mici în casă, somnul nu e chiar somn!), are foarte puțină drojdie, motiv pentru care se poate păstra 4-5 zile fără să miroasă a fermenți de drojdie, are coaja rumenă și miezul cu găurele, iar lista laudelor poate continua. Trebuie să testați și voi pâinea fără frămàntare, în varianta care vi se potrivește, pe blog găsiți mai multe variante!

Rețeta de astăzi este una absolut grozavă: o pâine hrănitoare și delicioasă, bogată în fibre! O puteți servi ca atare sau o puteți folosi pentru sandwich-uri, merge chiar și prăjită!
INGREDIENTE
450 g făină;
30 g amestec de fibre;
250 g piure de dovleac la abur/copt;
2 g drojdie;
300-350 ml apă călduță;
1 lingură de miere;
10 g sare.
INDICAȚII
- Am gătit dovleacul la abur, apoi l-am pasat cu furculița și l-am lăsat să se răcorească.
Într-un bol încăpător, am amestecat bine făina cu drojdia, apoi am adăugat fibrele, sarea, apa călduță și piureul de dovleac amestecat cu miere.
Am folosit un amestec de fibre tranzit de la Sanovita, cumpărat dintr-un magazin de tip plafar. Dacă nu aveți sau nu vreți să adăugați fibre, le puteți omite și puneți 500 g de făină. În funcție de făină, puteți avea nevoie de 300-350 ml de apă. Începeți cu 300 și adăugați încet, până ce încorporați toate ingredientele.
Am omogenizat bine aluatul cu o spatulă, am acoperit cu folie alimentară și l-am lăsat să crească aproximativ 8 ore. (De dimineața până seara sau peste noapte). - Am pus oala de fontă, cu tot cu capac, la cuptor, să se încingă la 230 de grade. După ce aluatul a crescut bine, am presărat un blat de lucru cu făină, am răsturnat aluatul, l-am presărat și pe acesta cu fâină, apoi l-am împăturit și i-am dat formă rotundă, așezându-l pe hârtie de copt. (Vezi poza)
Când oala s-a încins, am pus aluatul în ea, cu hârtia de copt, am acoperit cu capacul și am dat la cuptor pentru 30 de minute.
După scurgerea celor 30 de minute, am luat capacul și am lăsat pâinea în continuare la cuptor, tot la 230 de grade, pentru încă 20 de minute.
După coacere, am pus pâinea pe un grătar și am lăsat-o să se răcească bine înainte de a o tăia. Dacă vă e poftâ tare, puteți rupe o bucățică, dar nu tăiați pâinea pentru că îi stricați structura!

Iar structura este perfectă: coaja subțire și miez incredibil de pufos, cu multe găurele! Gustul este extrem de echilibrat, nu este o pâine dulce, iar aroma dovleacului este subtilă.
Se poate păstra 4-5 zile în pungă de hârtie sau de plastic.
Poftă bună!
[…] puteți pregăti piureul de dovleac pentru supe cremă, prăjituri, plăcinte, paste, brioșe sau pâine, însă m-am gândit să o scriu aici, în caz că veți avea nevoie. Fiind tot timpul în criză […]