TARTĂ TATIN CU BANANE

Îmi place mult să gătesc, dar nu îmi place să pierd vremea inutil. Dacă am cum să scurtez timpul petrecut gătind, nu mă încurc cu lucruri complicate. Îmi plac rețetele simple, rapide și savuroase. 90% dintre rețetele de pe blog respectă aceste principii. Știu că denumirea de tartă tatin pare pompoasă, dar această prăjitură este gata în 40 de minute, cu tot cu coacere! Și poate fi încadrată la categoria “cum să folosim bananele prea coapte!”

Știu că în ultima vreme toată lumea s-a apucat de gătit (de la pandemie se trage!) și că ni se inoculează ideea că nimic din comerț nu e bun, că totul trebuie făcut în casă. De acord, ce e făcut în casă este mai bun pentru că e din ingrediente curate, însă asta nu înseamnă că trebuie să devenim martiri și să ne sacrificăm pe altarul blatului din bucătărie.

Așadar, concluzionând, nici pentru această rețetă nu am făcut aluat foitaj, ci l-am cumpărat! Și nu îmi pare deloc rău, am câștigat câteva ore de joacă alături de copii!

INGREDIENTE

  • 1 foaie aluat foitaj;

  • 3 banane;

  • 3 linguri sos caramel;

  • 3 linguri alune mărunțite.

În primul rând, folosiți o tigaie de fontă sau o tigaie cu mâner metalic/detașabil care poate fi folosită în cuptor.
Am scos aluatul și l-am decupat cu un deget mai mare decât diametrul tigăii, apoi am pus aluatul înapoi la frigider până când îi va veni rândul să fie folosit.

Am pus 3 linguri de sos în tigaie și le-am lăsat să se înfierbânte, apoi am adăugat 2 linguri de alune și am așezat bucățile de banană. Tigaia mea are diametrul de 25 cm, în funcție de diametrul tigăii adaptați și ingredientele.

Am lăsat bananele să se gătească în jur de 2 minute, apoi am adăugat aluatul foitaj și l-am îndoit puțin spre banane, prinzând sosul, întrucât aluatul astfel aranjat are rolul de castron pentru banane și sosul de caramel. Am crestat aluatul, apoi l-am dat la cuptorul preîncâlzit, la 190 de grade, pentru 25 de minute.

Am scos tigaia din cuptor și am lăsat tarta să se răcorească pentru 25 de minute. Apoi, am pus un platou peste tigaie și, cu o mișcare foarte hotărâtă, am întors tigaia și am lăsat tarta să “cadă” pe platou. Perfect s-a desprins! Poze cu momentul întoarcerii nu am, nu am avut cum să fac. Am presărat deasupra o lingură de alune mărunțite fin.

Tarta se poate servi caldă sau rece, după plac. Perfectă mi se pare călduță, cu un glob de înghețată! În cazul meu, cu înghețată dulce de leche. O minunăție!

Tarta Tatin se face, în mod tradițional, cu mere, dar durează ceva mai mult prima parte a preparării, întrucât merele trebuie să se gătească puțin, în timp ce bananele sunt gata moi.

Dacă nu aveți sos caramel sau nu aveți chef să faceți, folosiți 150 g de zahăr (brun, pentru culoare!) și 75 g de unt în locul celor 3 linguri de sos.

Gata desertul, rapid, delicios și cu o denumire pompoasă!

Poftă bună!

2 comentarii

Lasă un răspuns