CLĂTITE RUSEȘTI CU DROJDIE

V-am obișnuit deja cu rețetele de mic dejun de duminică, iar astăzi vă propun o rețetă rusească de clătite subțiri, dintr-un aluat cu drojdie. Ele sunt cunoscute sub numele de “blini” și toată lumea care le-a testat admite unanim că sunt savuroase.

Au o textură dantelată și sunt ușor mai crocante pe margini decât clătitele noastre. Aluatul este asemănător, însă conține drojdie și mai puțină făină, având nevoie de un timp de repaos de o oră, înainte de coacere.
Clătitele acestea se servesc, în mod tradițional, cu brânză dulce, stafide și miere, însă le puteți umple cu orice doriți: gem, miere și nuci, fructe proaspete, cremă de ciocolată sau, dacă renunțați la zahărul din compoziție, le puteți umple cu șuncă și cașcaval, brânză și ceapă verde, cremă de brânză și somon sau orice alte combinații preferați.

Pentru preparare am folosit făină Grania pentru prăjituri, pe care v-o recomand și vouă când preparați dulciuri de casă!

INGREDIENTE (10 clătite)

  • 500 ml de lapte;

  • 1 lingură de zahăr;

  • 175 g făină Grania pentru prăjituri;

  • 1/2 de linguriță de drojdie;

  • 1 ou;

  • 2 linguri de ulei;

  • Un praf de sare.

Am amestecat laptele cu zahărul și drojdia și am lăsat amestecul să se activeze aproximativ 10 minute, apoi am adăugat restul ingredientelor și am acoperit aluatul pentru o oră, la temperatura camerei.

Aluatul este spumos, plin de bule. Am copt clătitele într-o tigaie antiaderentă și le-am servit imediat, fiecare cu umplutura preferată.

Dacă vă rămân, clătitele se pot păstra 2-3 zile la frigider, încălzindu-le ușor înainte de servire, în tigaie.

Poftă bună și duminică frumoasă!

Un comentariu

Lasă un răspuns