Idee pentru o masă rapidă, care se potrivește la orice oră a zilei: mic dejun, brunch, prânz sau cină, după pofte și timpul pe care îl aveți la dispoziție.

Vă spun doar că vă veți linge degetele după această masă făcută din mai nimic. Toate adunate, în ansamblu, dau o explozie de gusturi, care nu are cum să nu vă placă. Partea cea mai faină, ca la aproape toate rețetele pe care vi le propun, este că o puteți adapta în funcție de ingredientele pe care le aveți la dispoziție.

INGREDIENTE
1 tortilla;
2 felii de șuncă de curcan;
30 g brânză gouda/cașcaval;
30 g brânză marinată;
2 lingurițe de dulceață de ceapă;
15 g parmezan ras;
2 ouă;
1 fir de ceapă verde;
4 ciuperci portobello;
Câteva fire de pătrunjel verde;
1/4 de ardei gras;
1 linguriță mix de Oo, ouțe, oușoare;
Sare și piper, după gust.
Am încins cuptorul la 180 de grade și am dat ciupercile să se gătească vreo 10 minute, apoi, într-o tigaie de fontă am așezat o tortilla, feliile de șuncă, brânza gouda și ardeiul gras tocat.
Am scos ciupercile și le-am așezat peste tortilla, iar peste ele am spart 2 ouă, bine condimentate cu Oo, ouțe, oușoare de la SpiceHub (unde aveți 10% reducere la comenzi folosind codul SH10), dulceața de ceapă, brânza marinată mărunțită și puțin parmezan ras.
Am dat tigaia înapoi în cuptorul încins pentru vreo 10-15 minute, până se gătește ouăle. (Timpul variază în funcție de cât de gătite le doriți!)
Am scos tigaia din cuptor, am presărat pătrunjel verde și ceapă verde și… gata masa! A, peste porția mea am presărat din belșug sos iute!

Grozavă a fost, să încercați și voi!
Poftă bună!